Mărginenii de Sus

Moșiile satului Dărmănești se învecinau cu moșia Mărgineni, de pe teritoriul satului Mărginenii de Sus (Olari) – mai vechi din punct de vedere istoric, care aparține astăzi administrativ comunei Dărmănești. Acestea aparțineau jupânului Drăghici – mare comis și jupânului Udriște – postelnic, cu fiii lor, prin «dania lui Vlad Voievod cel tânăr, fiul marelui Vlad Voievod» din 27 mai 1510 și în vremea lui Vladislav Voievod (la 1529) și au fost la 1538 de Radu Voievod». În sec. XV-XVI, boierii «at. Mărgineni» erau printre cei mai puternici din Țara Românească.

Ramura boierească Constantin Cantacuzino, care a venit în Țara Românească în timpul lui Radu Mihnea (1611-1616) și s-a căsătorit cu Elena din Mărgineni, fata Elinei, nepoata banului Udriște, ca și ramura boierilor Filipești, care au obținut moșiile prin alianță. Pe aceste moșii au existat două construcții bisericești: Mănăstirea de pe Cricov, având hramul «Sfinții Voievozi Mihail și Gavril», dinainte de 1486 și Mănăstirea Mărgineni, la N și N-E de Cricov, ctitorită la 1646 de Constantin Cantacuzino – mare vistier în Țara Românească și reparată la 1646 de Pană Filipescu – ginerele acestuia, dărâmată de cutremur și refăcută de egumenul Ioachim Sinaitul la 1806.

Aici, ar fi fost îngropați Constantin Cantacuzino și soția sa Elena Vodă Cantacuzino, mama domnului Șerban Cantacuzino. De la o oarecare vreme, în lucrări, «Mănăstirea de pe Cricov (din comuna Haimanalale)», se substituie, dintr-o eroare cel mai probabil (sau nu), celeilalte (de pe malul estic al Provitei), care nu avea călugări și a servit religios familiei Cantacuzino. Mai mult, când se vorbește despre moșii aparținând Mănăstirii Mărgineni se naște întrebarea, căreia dintre ele? Răspunsul ar putea sta în arhiva Mănăstirii Sinai, căreia îi era închinată aceasta sau în rezultatele cercetărilor arheologice ce se merită făcute în satul Mărgineni, prin comparație cu cele ce s-ar găsi în comuna Caragiale, fostă Vornicul Mărgineanu, fostă Haimanalale, punct numit inițial «La dejugare», de unde probabil a persistat confuzia. Tot de aceste timpuri trebuie legate și Palatul Cantacuzinilor de la Filipeștii de Târg, construit de Constantin Cantacuzino între 1633-1653 și Palatul lui Pană Filipescu de pe «drumul domniei», parcul și heleșteul, despre care Grigore Zagoritz scris că «la Mărginrnii Pârliți au stat în picioare până acum câteva decenii cele mai luxoase palate vechi si cea mai de artă dintre bisericile întregii regiuni».

Satul Mărgineni este puternic legat și de legendele despre Preda Buzescu, «mare vlastelin și prim sfetnic al lui Radu Șerban» între 1602-1608, despre luptele sale cu tătarii, în punctul «la Toță» din care s-ar fi salvat într-o pădure, însă copilul i-a fost omorât, drept pentru care acesta ar fi ridicat aici o mănăstire. Dovezile existente confirmă varianta încetățenită conform căreia Constantin Cantacuzino este ctitorul acestei mănăstiri, drept mulțumire lui Dumnezeu că scăpase de slujitorii lui «Gligoroșca-Vodă», fiul lui Ghica-Vodă. Mai târziu, fiii lui Constantin Cantacuzino, între care Șerban Vodă, sunt căutați de Duca-Vodă la conacele lor de la Drăgănești, Cocorăști și Mărgineni. Jupâneasa Elina, mama Elenei din Mărgineni, lasă o parte a moșiei Mănăstirii Mărgineni, ca să fie pomenită în veci. Mihai postelnicul, fiul acesteia încearcă s-o recupereze, dar nu reușește și începând din 1747 apar acte care delimitează moșiile mănăstirii de ale urmașilor boierilor Mărgineni.

La începutul secolului al XX-lea, pământurile ce nu aparțineau mănăstirii trec în proprietatea căpitanului Nicolae Nicolescu, numit «Dorobanțul», care construiește aici o biserică pe care o termină în 1855, fiul său Dimitrie.

Satul Mărginenii de Sus rămâne pe partea dreaptă a râului Provița pe moșia mănăstirească, până în 1861, când datorită inundațiilor, se mută într-o zonă mai ridicată, pe partea stângă a apei, unde în 1861 și-au construit biserică cu hramul «Sfinții Voievozi Mihail și Gavril», biserică care există și astăzi după mai multe renovări.

În 1863, partea aparținând mănăstirii a trecut în proprietatea statului datorită legii secularizării averilor mănăstirești, care după 1891 «s-a vândut de veci locuitorilor», în total 147 de hectare. O parte a moșiei Mărgineni rămâne în proprietatea unor Cantacuzini și Dorodanți, mai precis a lui Gh. Grigore Cantacuzino Nababul și a fiului său Gh.Gr.Cantacuzino. Urmașii acestuia nu se pun de acord în împărțirea moșiei, dar în 1945 intră în proprietatea statului. Partea vecinătă este stăpânită de «Dorobănțoaia» și muncită cu țigani-robi, care devin liberi cu ocazia abolirii robiei de către Cuza. Nepoata acesteia vinde moșia Dorobănțoaia grecului Arghierinof (?), care și-a luat numele de Alecu Georgescu («Alecu grecu»), care «a avut mai mulți copii: Elisabeta (Veta) – căsătorită cu machedonul Vasile Georgescu «Bucuran» din Ghirdoveni, pe numele său adevărat Amira, altă ramură Georgescu; Vangheluța - căsătorită cu Ioan Alexiu, «care s-a numit la origine Aexe și era de origine greacă», Aurica Georgescu- căsătorită cu un medic, Mitică Georgescu, Nicolae Georgescu și alții... «că au sunt botezați de Vangheluța, fata lui Alecu grecu, care era soră cu Mița lui Nae Popescu.

«Pământul unde e biserica, unde e școala, pământul cu nuci și livadă de cireși de sus, erau ale lui Nae Popescu, avea pomi și căpșune... (...). Grădinița veche a fost în casele lui până când s-a construit asta nouă. El a fost primar în sat, că avea legături cu Brătienii care veneau aici cu câinii la vânătoare. Ginerele lui, Trifu Stoenescu, era cu regele Carol al II-lea, care venea aici cu Mihai să vâneze. Regele Mihai când era copil a venit de două ori la Nae Popescu in casa cu coloane de peste drum de biserică». În afara acestora mai era și moșia Alexiu, unde «a existat și conacul (...) Ion Alexiu», «peste gârlă, pe via boirească, pe deal; de la câmp vedeai camere», «avea butoaie cu vin...».

În afara acestor moșii, toate aparținând grecilor, mai exista moșia Scarlat Lahovari, din care în 1945 au fost împroprietăriți 112 plugari, în total cu 403.750 mp. «La colectivizare, cam prin 1960, cu ocazia unor lucrări agricole, cum mergi din drumul dogarilor, către fântâna hoților s-au găsit schelete și săgeți». «Legendele» potrivit cărora aici s-au dat lupte mari cu tătarii, la care a participat chiar Preda Buzescu, reînvie în memoria oamenilor de câte ori ies la iveală asemenea obiecte.

Deși are în spate o istorie cu care multe localități s-ar mândri, apartenența administrativă fluctuantă a satului în timp nu a favorizat-o: în 1897 Mărginenii de Sus era comună a Plăsei Filipești cu trei cătune: Mărginenii de Sus, Brătășanca, Ungureni și Olari sau Mărginenii de Jos; în 1917 era comună cu trei sate Mărginenii de Sus, Mărginenii de Jos și Brătășanca – reședința la Mărginenii de Sus; în 1926 reședința se mută la Mărginenii de Jos până în 1931 când trece de raionul Ploiești; din 1968 doar satul Mărginenii de Sus a fost subordonat comunei Dărmănești, situație existentă și în moment.

Cu toate acestea, la recensământul din 2001, localitatea Mărginenii de Sus mai număra 1217 săteni, care locuiesc în 449 de case. Aceștia rar se mai numesc Boulescu sau Calotă, alte nume fiind mai frecvente: Dincă, Dacu, Dumitrache, Ene, Giurea, Ionel, Ioniță, Mateescu, Matei, Miron, Nițu, Pascu, Perșunaru, Stan, Ștefan, Toma, Zănescu, etc.